Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că risipa alimentară este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm în prezent. Vestea bună este însă că, prin gesturi mici, la nivel de familie, putem să schimbăm această tendință îngrijorătoare și să ne bucurăm de un viitor mai bun. Și, în plus, să reușim să le insuflăm acest model și copiilor, pentru a deveni niște adulți responsabili, care să aibă grijă de ceea ce îi înconjoară.

Tocmai de aceea, Gabriela Maalouf, psiholog clinician, psihoterapeut, specialist parenting și, înainte de toate, mamă, alături de mămicile Elena Zagaican și Ada Chindea, au împărtășit cu noi câteva tips&tricks utile,  care ajută la combaterea risipei de alimente! Haideți să vedem care sunt recomandările lor.

AUTOR

Andra Zoita

SFATURI PENTRU

Acasă | La cumpărături

PUBLICAT LA

8 Septembrie 2022

CU SPRIJINUL

Lidl.ro

Tips&tricks de la Elena Zagaican

Elena Zagaican, mamă de doi băieți și redactor în cadrul proiectului NuMaiAruncaMancare.ro, a răspuns cu entuziasm provocării primite din partea Lidl România – de a împărtăși cu noi câteva tips&tricks pe care a învățat să le pună în practică, de-a lungul timpului, pentru a spune stop risipei alimentare.

1. Nu lăsa pe data viitoare lista de cumpărături. O poți face chiar acum, înainte să mergi în supermarket.

Elena și-a dat seama că una dintre greșelile cele mai mari pe care le făcea până acum puțin timp era lipsa unei liste de cumpărături atunci când mergea în supermarket, fiind mai mereu sigură că știe ce îi lipsește. În realitate, atunci când ajungea în magazin, își dădea seama că ar lua de toate și chiar asta făcea.

Realizând ulterior planul de mâncare dar și că unul dintre copii mănâncă acasă doar gustarea și cina pentru că în restul timpului este la grădiniță, Elena își dădea seama că are mai multe produse alimentare cumpărate decât îi trebuie, un frigider full din care până la finalul săptămânii începea să arunce alimentele și odată cu ele și resursele financiare. Și asta doar pentru că îi lipsea o minimă organizare.

Dar Elena și-a învățat repede lecția și nu mai pleacă la cumpărături fără o listă de cumpărături făcută în urma unui meniu schițat pentru întreaga săptămână și… nici cu stomacul gol!

2. Pune în farfurie doar atât cât este nevoie o regulă de aur

Dorința unei mame de a-și vedea copiii hrăniți foarte bine duce la distribuirea unor porții mari de mâncare în farfurie, uitând de multe ori că stomăcelul lor este unul mult mai mic decât al unui adult. Pentru că deseori cei mici nu reușeau să termine ce aveau în farfurie și auzea “Mami, eu sunt gata, nu mai pot”, Elena arunca resturile de mâncare rămase. Treptat, a mai învățat o lecție, aceea de a pune în farfurie atât cât este nevoie. Copiii mai pot cere ulterior dacă vor ceva în plus.

Așadar, acum merge la cumpărături doar după ce a mâncat, cu lista de cumpărături bine pusă la punct. Iar acasă nu uită să pună în farfurie doar cantitatea de care este nevoie, fără exces.

Și cum bine știm că fiecare familie deține secretele ei, Elena îi dă leapșa Adei Chindea, pentru a ne spune cum funcționează lucrurile la ea – ce tips&tricks din care ne putem inspira are și ea la îndemână pentru a diminua risipa alimentară.

Tips&tricks de la Ada Chindea

Ada Chindea, mamă, blogger, life coach și redactor în cadrul proiectului NuMaiAruncaMancare.ro, duce mai departe discuția începută de Elena și ne povestește despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte din viața unei mame, mâncarea… și mai exact, risipa de mâncare.

Știați că în România o treime din alimente ajung la gunoi sau sunt irosite inutil? Ei bine, doar împreună vom reuși să schimbăm această statistică îngrijorătoare. Iată sfaturile și ideile Adei, care să ne ajute pe toți să combatem risipa de mâncare.

1. Nu pleca la cumpărături fără o listă și un buget clar definite

În primul rând, Ada a schimbat modul în care face cumpărăturile de mâncare. Merge la cumpărături o dată pe săptămână cu o listă, dar și un buget clar definit. Asta o ajută să nu facă cumpărături impulsive și să rămână concentrată la planul de acasă.

2. Evită să cumperi mai mult decât este nevoie prin planificarea unui meniu săptămânal

Schimbarea numărul 2 a Adei: un meniu de mâncare săptămânal. În felul acesta, nu cumpără mai mult decât are nevoie și știe exact ce are de mâncare la orice masă a zilei. Chiar și copiilor le este mai ușor când vor o gustare.

3. Nu te feri să congelezi!

Dacă ai făcut prea mult sos ragu sau sarmale, congelează-le, iar data viitoare când ai poftă, le decongelezi treptat în cuptor și vei avea o cină delicioasă pentru care nu munceșți deloc!

4. Folosește-ți creativitatea

Folosește-ți creativitatea în bucătărie! Dar oare cum se traduce asta când vorbim despre risipa alimentară? Foarte simplu, provocarea e să fii cât mai creativ/creativă cu ”resturile” de mâncare. De exemplu:

• Ai făcut prea multă ciorbă de cartofi sau de legume și n-o mai mănâncă nimeni? Cu puțină creativitate și poate 1-2 ingrediente în plus, pui totul în blender și vei avea un nou fel de mâncare… o supă cremă delicioasă!
• Grătarul de ieri poate deveni salata cu carne de mâine.
• Zeama rămasă de la o supă delicioasă de pui după ce s-au mâncat toate găluștile și bucățile de pui poate fi baza unui pilaf cu legume delicios.

La final, nu uita să verifici secțiunea Rețeta Responsabilă, de pe site-ul Lidl.ro, acolo unde sunt disponibile o multitudine de rețete reinterpretate pentru a combate risipa alimentară. Astfel, Ada a reușit să facă mâncare doar cu ingrediente aflate la îndemână și foarte ușor de pregătit. Tot de aici a aflat că biscuiții rămași pot fi transformați într-un blat delicios pentru tarte, cheesecake sau plăcinte. Interesant, nu?

Tips&tricks de la Gabriela Maalouf, din perspectivă psihologică. Trucuri care sunt ușor de pus în practică și care chiar funcționează!

1. Fii recunoscător/recunoscătoare pentru mâncarea pe care o ai zilnic, atât la nivel de gând, cât și la nivel verbal, pentru a transforma acest obicei într-o rutină de familie. Recunoștința te ajută să ai respect pentru mâncare și să te gândești la cei care nu au. Atunci va fi foarte greu să mai risipești.

2. Învață să fii structurat/ă și ordonat/ă. Așază alimentele în frigider în funcție de data de expirare, pentru a ști exact în ce ordine ar trebui consumate toate preparatele. Sfaturile prezentate pe Lidl.ro în categoria Rețeta Responsabilă, sunt foarte utile în această privință. De exemplu, știai că poți depozita leguminoasele tăiate în borcane cu apă și astfel se vor menține proaspete mai mult timp? Pentru mai multe stafuri de cum să depozitezi corect legumele și fructele, intră pe Lidl.ro și aruncă o privire.

3. Nu fi perfecționist/ă! Nu alege alimentele după aspect! E o lecție care îi ajută și pe cei mici să nu aleagă, nici în viață, o carte după copertă. Îi ajută să își cultive răbdarea și curiozitatea de a vedea dincolo de aparențe. Acest demers, de a alege și produse care au un aspect mai puțin plăcut sau care se apropie de termenul de expirare, pus în practică individual, de fiecare dintre noi, poate reduce în mod semnificativ risipa anuală de fructe și legume.

4. Fii creativ/ă și nu te feri de ritualuri de familie. Din orice putem crea ceva, să îi putem da o formă interesantă. Să nu ne grăbim să aruncăm.

Sperăm să vă fie de folos aceste trucuri și recomandări. Acum așteptăm să ne spuneți și voi la ce alte modalități de a deveni mai prietenoși cu mediul înconjurător apelați. Voi cum reușiți să nu mai aruncați mâncare?