Un subiect pe care trebuie să îl aducem mereu în discuțiile cu cei mici este acela al risipei – fie că vorbim despre apă, haine sau alimente. Noi avem puterea să influențăm modul în care achiziționăm, păstrăm și utilizăm alimentele, astfel încât să prevenim o gestionare greșită și să diminuăm irosirea inutilă a resurselor. Iar acum, pentru a explora mai în profunzime creativitatea în bucătărie și pentru a descoperi rețete inteligente de reducere a risipei alimentare, avem privilegiul să ascultăm sfaturile Gabrielei Maalouf, psiholog și mamă a doi copii minunați.

AUTOR

Andra Zoita

SFATURI PENTRU

Acasă | La cumpărături

PUBLICAT LA

18 August 2023

CU SPRIJINUL

Lidl.ro

Cea mai eficientă metodă este învățarea prin joc

Și cum nu există metodă mai eficientă decât învățarea prin joc și încărcare emoțională de bun augur, ce putea face altceva Gabriela Maalouf decât să gătească împreună cu cei mici? Înainte să ne dea câteva idei de gătit creativ alături de cei mici, ne-a mai spun câteva lucruri despre învățarea prin joc.

Jocul și joaca sunt termeni diferiți

Joaca este acea activitate liberă, nestructurată, în care participanții la joc nu pleacă de la niște reguli și nu există neapărat un conducător de joc. Este și joaca o formă de învățare în zona de imaginație, creativitate și comunicare. Jocul, în schimb, este o activitate structurată, cu un obiectiv bine definit și cu niște reguli comunicate de la început.

În acest tip de activitate se produce învățarea conceptelor mai complexe, așa că este important să înțelegem conceptul de risipa alimentară, să legăm acest concept de lumea în care trăim, mai exact să vorbim despre alimentele care rămân în frigiderul nostru. Și ca obiectiv final să avem diminuarea fenomenului la noi acasă.

Facem multe rețete din ceea ce ne rămâne, din ceea ce e prea copt sau din alimentele care mai au câteva zile până la expirare.

Idei de rețete anti-risipă alimentară

Gabriela Maalouf ne-a dat și nouă trei idei care sunt preferate la ea acasă. Milkshake din banane prea coapte, cu un timp de execuție foarte scurt, de numai un minut. Pentru două căni de milkshake de banane folosim o cană de lapte și două banane foarte coapte, la care se mai adaugă miere după preferință.

Tot din banane prea coapte putem face clătite americane. Aici cantitatea diferă în funcție de câți oameni vor să mănânce și cât de pofticioși sunt. Pentru o porție medie putem folosi în jur de trei banane foarte coapte, iar gustul este senzațional.

Altă rețetă îndrăgită este aceea de bruschete, pentru marii devoratori de pâine.

Mereu rămânem cu multă pâine cumpărată și aproape se usucă. Ce facem? Punem pâinea rămasă la cuptor, o facem pâinică prăjită și o asezonăm cu roșii și busuioc, somon sau cu orice alte preferințe avem. În maxim 15 minute suntem gata.

Descoperă și alte rețete speciale prin care poți reduce cu succes risipa de alimente >> Gătim cu respect