Nu mai e un secret faptul că una dintre principalele probleme care afectează mediul înconjurător sunt milioanele de tone de alimente (1) care ajung anual la gunoi. Ce este de făcut? De unde să începi? Chiar la tine acasă, prin adoptarea unor obiceiuri responsabile de gătit, consum și reutilizare sau depozitare a alimentelor pe care nu reușești să le consumi în timp util.

Morbi vitae purus dictum, ultrices tellus in, gravida lectus.

AUTOR

Andra Zoita

SFATURI PENTRU

Acasă | La bucătărie

PUBLICAT LA

27 Aprilie 2022

CU SPRIJINUL

Electrolux.ro

Gătitul fără risipă alimentară înseamnă eliminarea deșeurilor ori de câte ori este posibil, ceea ce poți bifa ținând cont de cele 3 reguli de bază de mai jos:

Redu: gătește cu mai puține ingrediente și cumpără strict cât și ce ai nevoie.
Reutilizează: folosește resturile alimentare și depozitează-le în recipiente reutilizabile.
Compostează tot ceea ce nu poți consuma la timp: compostarea – proces descris mai jos în articolul nostru – poate fi o metodă foarte eficientă de a recicla resturile alimentare și a le transforma într-o nouă materie primă precum îngrășământul natural, organic.

În plus față de aceste reguli de bază, un rol cheie în acest proces îl au și electrocasnicele și accesoriile de bucătărie, care pot contribui și ele în mod semnificativ la o bucătărie mai sustenabilă – consum de energie redus, tehnologii smart care te ajută să nu uiți mâncarea în cuptor sau aparate care te ajută să conservi mai bine alimentele, precum cele de vidat.

Deși poate părea un obiectiv măreț, greu de atins, a avea zero deșeuri în bucătărie necesită o cantitate mică de efort. Iată o listă de 10 obiceiuri care te vor ajuta să începi această călătorie responsabilă spre zero resturi alimentare chiar la tine acasă.

1. Planifică meniul familiei – Eviți risipa și câștigi timp

Planificarea meselor este recomandată din două motive. Primul motiv este că atunci când știi ce mese ai în plan pentru următoarele zile/următoarea săptămână, pe lista ta de cumpărături apar doar alimentele pe care le vei folosi, deci strict cele de care ai nevoie. Acest lucru va reduce foarte mult risipa de alimente. Al doilea motiv este că nu vei pierde timpul în fiecare zi încercând să-ți dai seama ce să prepari pentru cină. Astfel, câștigi timp pentru tine și cei dragi și bifezi un pas important către zero resturi alimentare.

2. Prepară și consumă ceea ce ai deja în frigider sau în cămară

Este important să folosești ceea ce cumperi – ceea ce ai încă în frigider sau în cămară. Altfel, riști ca produsele sau ingredientele respective să ajungă la gunoi dacă nu sunt consumate la timp. Pentru a nu uita de ele, ideal ar fi să păstrezi două liste pe frigider: una cu alimentele disponibile și una cu cele care s-au epuizat și pe care trebuie să le adaugi pe lista de cumpărături.

SFAT: Organizează-ți frigiderul astfel încât articolele mai înalte să fie în spate și cele mai mici în față. Astfel, vei vedea mult mai ușor tot conținutul frigiderului fără a fi nevoie să muți totul.

3. Compostează resturile alimentare în câțiva pași simpli

Compostul este material organic descompus, produs atunci când bacteriile din sol descompun resturile biodegradabile, rezultând un produs bogat în minerale. De fapt, este îngrășământul perfect al naturii și poate fi adăugat în sol în orice perioadă a anului, fără teama de a arde plantele sau de a polua apa.

Compostarea este fantastică dintr-un număr mare de motive – reducerea deșeurilor, emisiile mai mici de gaze cu efect de seră și dependența mai mică de depozitele de gunoi. Redu risipa alimentară cât de mult poți și apoi compostează deșeurile organice rămase.

Nu ai făcut compost niciodată, însă se numără printre planurile tale sustenabile de viitor? Iată mai jos un scurt ghid de preparare, pas cu pas.

În lada în care vei prepara compostul se adaugă:

• Un strat de pământ.
• Un strat de resturi alimentare care nu conțin lactate, oase și ulei.
• Un strat uscat de fân.
• Un strat de pământ.
• Un strat de zaț de cafea.
• Pentru ca amestecul să se transforme în compost, este nevoie de râme – pentru a macera conținutul.
• Se mai adaugă puțin pământ.
• Un nou strat subțire de fân.
• Și încă un strat de pământ.
• Se udă puțin și se mai adaugă încă un strat subțire de pământ.

Se întoarce tot acest amestec din 2 în 2 zile cu o lopățică pentru a se aera, iar apoi lada se acoperă cu un capac cu găuri.

Amestecul poate conține 50% parte uscată (fân) și 50% parte umedă (resturi vegetale). În minim 15 zile vei avea deja primul compost.

4. Crește-ți propriile legume, fructe și plante aromatice – chiar și într-o jardinieră pe terasă

Știai că achiziționarea produselor alimentare va crea în mod indirect deșeuri? Producția, expedierea și apoi vânzarea creează inevitabil deșeuri pe care nu le poți controla. Singura modalitate de a controla producția de deșeuri este să ai și propria ta grădină acasă.

Desigur, înțelegem că acest lucru este dificil și principala problemă ar putea fi faptul că nu dispui de suficient spațiu. Cu toate acestea, a crește câteva legume în curte sau câteva plante aromatice în casă, pe balcon, poate fi o idee bună, ușor de pus în practică.

SFAT: Compostarea propriilor resturi alimentare merge mână în mână cu a-ți cultiva propriile alimente, deoarece îți veți reduce deșeurile în timp ce îți vei îmbunătăți recoltele!

5. Cumpără și legume și fructe imperfecte

Fructele sau legumele care prezintă imperfecțiuni sunt la fel de sigure și hrănitoare și adesea au și un preț mai redus. Dacă începi să adaugi și acest tip de fructe și legume în coșul de cumpărături, vei face un pas important către reducerea risipei de alimente.

6. Depozitează corect alimentele

Asigură-te că alimentele nu dispar în spatele altor produse alimentare pe rafturile din cămară sau pe cele din frigider, aplicând principiul: primul intrat, primul ieșit. Produsele alimentare proaspete trebuie așezate în spatele celor care sunt mai aproape de data de expirare.

Nu ești sigur/ă dacă un produs alimentar trebuie păstrat în interiorul sau în afara frigiderului? Verifică lista noastră de sfaturi pentru organizarea corectă a frigiderului>>.

Personalizează spaţiul în funcţie de nevoile tale

Noile combine frigorifice Electrolux nu sunt doar performante din punct de vedere energetic, ci se remarcă printr-un design funcţional și ergonomic, care te ajută să îți menții alimentele într-un mod cât mai organizat, în așa fel încât să ai acces rapid la alimentele care trebuie gătite imediat sau cele care se apropie de termenul de expirare.

Noile combine frigorifice Electrolux

7. Reutilizează resturile alimentare ori de câte ori este posibil

Încearcă să reutilizezi resturile de mâncare înainte de a ajunge în coșul de compost. Tulpinile de broccoli pot fi tocate și gătite la o supă cremă, frunzele de conopidă pot fi fierte pentru o supă, cartofii pot fi copți cu tot cu coajă la cuptor, ierburile pot fi congelate în cuburi cu ulei de măsline, frunzele de țelină pot fi folosite la sosuri, fructele pot deveni smoothie-uri delicioase și alte resturi de rădăcinoase pot fi fierte și transformate într-un stock aromat! Cu ajutorul electrocasnicelor Electrolux poți obține rezultate excepționale în bucătăria ta: de la smoothie-uri delicioase cu ajutorul blenderelor până la preparate pline de savoare cu ajutorul cuptoarelor sau plitelor.

SFAT: Păstrează un jurnal al risipei de alimente și notează-ți mereu modalități creative de a nu mai face risipă alimentară. Pentru ceea ce nu poate fi salvat, compostarea este întotdeauna o opțiune.

8. Congelatorul, un ajutor de nădejde – Bazează-te pe el ori de câte ori vrei să păstrezi anumite alimente proaspete pentru mai mult timp

Cea mai ușoară metodă de conservare este congelatorul și funcționează cu majoritatea alimentelor. Poți congela banane (fără coajă) sau alte fructe, brânză tare (dată pe răzătoare), legume, pâine (ideal pre-feliată), iaurt (se amestecă bine după decongelare), lapte, carne, mâncăruri gătite, ierburi și multe altele. Congelatorul poate fi cel mai bun prieten al unei bucătării fără deșeuri.

9. Etichetează mereu pungile din congelator

Păstrează resturile alimentare sau produsele pe care vrei să le congelezi în pungi sau recipiente ermetice și asigură-te că etichetezi totul înainte de a congela, pentru a evita jocul de-a ghicitul când e timpul pentru a dezgheța un pachet.

10. Reîmprospătează produsele alimentare

Există o mulțime de modalități de a reîmprospăta alimentele cu nimic mai mult decât ceea ce ai deja în bucătărie. Iată câteva exemple:

Pentru produsele coapte, inclusiv produsele de patiserie necongelate pentru micul dejun și pâinea feliată sau artizanală, o reîncălzire de câteva minute în cuptor, la aburi, va face diferența. Funcția de regenerare cu abur a cuptoarelor Electrolux te ajută să reîncălzești preparatele fără a le usca, deoarece aburul pătrunde uniform, păstrând culorile, substanțele nutritive, aromele și textura ingredientelor.

De asemenea, salata verde, bok choy și spanacul ofilit își vor reveni imediat într-o baie de apă rece. Ierburile uscate și mirodeniile au nevoie de temperatura opusă pentru a fi reîmprospătate – în timp ce încălzești tigaia, adaugă plantele (fără ulei) pentru a extrage uleiurile esențiale, a le elibera aromele și a-ți infuza preparatul.

Cerealele vechi, biscuiții și nucile se înmoaie deoarece absorb prea multă umezeală. Dar o zi sau două în frigider le vor aduce din nou în starea crocantă.

Oricine poate contribui la reducerea risipei de alimente învățând să cumpere inteligent, să depoziteze produsele în mod corespunzător și să refolosească resturile de mâncare. Identificarea și punerea în practică a modalităților trecute în revistă în acest articol de a reduce risipa alimentară pot avea un impact individual puternic și pot ajuta la crearea unui viitor alimentar mai sigur pentru toți.

Electrolux este unul dintre cei mai mari producători din lume de electrocasnice, în spatele cărora stau tehnologii și soluții inovatoare, durabile în timp.

Angajamentul în direcția sustenabilității este parte integrată din misiunea Electrolux de a le oferi consumatorilor produse care să le îmbunătățească calitatea vieții.

Referințe:
(1) theworldcounts.com

Înscrie-te să primești un eBook gratuit

Rețete inteligente pe care le poți găti împreună cu copiii tăi

Multumim pentru mesaj. Acesta a fost trimis mai departe.
A aparut o eroare si mesajul nu a fost trimis. Incearca mai tarziu!

Nu trimitem spam. Te poți dezabona oricând dorești.